Ultimul pas poate fi mereu penultimul

Uneori suntem foarte aproape de a realiza ceva, dar renunţăm fiindcă am obosit să mai luptăm.

Poate suntem la un pas distanţă de a ajunge la destinaţie, la o vorbă distanţă pentru a simţi linişte interioară, la o îmbrăţişare distanţă de a simţi uşurare sufletească prin iertare...poate suntem la o rugăciune distanţă de împlinirea visului pentru care am luptat săptămâni, luni sau chiar ani întregi şi, fără să ştim aceste lucruri, lăsăm armele jos şi renunţăm la luptă...Renunţăm pentru că spunem: "Nu mai pot, pana aici a fost!". 

Am ajuns şi eu în punctul acesta de multe ori. Am trecut prin situaţii în care, cu cât îmi dădeam mai mult silinţele să fac un anumit lucru bine şi să îl duc la capăt, cu atât mai mult parcă stăteam pe loc sau chiar făceam un regres. Totuşi am învăţat că fiecare zi ne oferă şansa de a încerca din nou şi chiar ultimul pas pe care spunem că l-am făcut devine penultimul pentru că Dumnezeu este mereu acolo pentru noi, disponibil oricând să ne pună în suflet speranţă şi să ne dea putere de a continua. Uneori pe lângă acestea avem nevoie şi de răbdare, dar cert este că nu ni s-a dat nici o dorinţă fără să ni se dea şi puterea necesară pentru a o îndeplini. 
Mulţi oameni regretă faptul că nu au încercat să-şi îndeplinească visele din frica de eşec, dar şi mai mulţi oameni regretă faptul că au luptat pentru visele lor dar au renunţat când erau pe punctul de a le îndeplini. Tu în care dintre cele două categorii te încadrezi? 
Nu poţi să ştii ce se află în spatele unei uşi închise decât dacă o vei deschide. Nu poţi ştii dacă în spatele uşii închise, în faţa căreia te-ai oprit, nu este chiar împlinirea visului până ce nu faci tot posibilul şi deschizi uşa.


Atâta timp cât ne mai bate o inimă in piept mai putem spera, mai putem încerca, mai putem iubi!